Și-a ucis colegii de liceu, apoi s-a sinucis, împușcându-se în cap. Nimeni nu și-a putut explica gestul băiatului

Publicat: 16 nov. 2019, 10:05 Autor: Simona News 3
Și-a ucis colegii de liceu, apoi s-a sinucis, împușcându-se în cap. Nimeni nu și-a putut explica gestul băiatului

Adolescentul de 16 ani a deschis focul joi, în curtea liceului în care studia.

Și-a ucis colegii de liceu, apoi s-a sinucis. Scena înspăimântătoare s-a petrecut într-o localitate din apropiere de Los Angeles, provocând moartea a doi colegi şi rănirea altor trei înainte de a încerca să se sinucidă.

Adoescentul a murit vineri după-amiază la spital, dupa cum a anunţat serviciul şerifului din comitat, relatează AFP şi Reuters. Nathaniel Berhow, şi-a tras un glonte în cap după atacul de joi dimineaţă, când era și ziua lui. Acesta a fost transportat împreună cu victimele sale la spital, unde se afla „în stare critică”.

Și-a ucis colegii de liceu, apoi s-a sinucis

Trupul nu i-a rezistat și a murit vineri, la puţin timp după 15.30 (23.30 GMT), au declarat serviciile şerifului din comitatul Los Angeles.

Din păcate, atacatorul a murit fără a putea fi interogat, nelăsând nici măcar o scrisoare care să permită înţelegerea actului său.

„Ştim că atacul a fost premeditat, dar nu cunoaştem detaliile sau mobilul în acest stadiu. Din câte ştim, el şi-a ales ţintele la întâmplare. Nu am putut stabili nicio relaţie între suspect şi victimele sale”, a spus şeriful din comitatul Los Angeles, Alex Villanueva, în cadrul unei conferinţe de presă de dinainte de decesul adolescentului, potrivit Digi24.

„Avea prieteni, oamenii veneau să-l caute sau să-l lase acasă” şi „l-am văzut practicând destule activităţi sportive. Nu era genul care să vină şi să pornească o conversaţie. Era calm, rezervat, dar să fii introvertit nu este atât de rar”, a declarat și un vecin al adolescentului din Santa Clarita, Jared Axen, de 33 de ani.

Publicat: 16 nov. 2019, 10:05 Autor: Simona News 3
Pe aceeași temă
×